În luna aprilie a anului în curs, Ministerul Dezvoltării va lansa apelurile de proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Cseke Attila.

”5.522 de familii tinere se vor putea muta în locuințe noi, cu consum de energie aproape zero (nZEB) după 2026, și își vor putea înscrie copiii în creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul. Ne vom putea deplasa cu bicicleta mai mult, pentru că vom construi 1.091 km de pistă de bicicletă operațională, din care jumătate până în 2024”, a anunțat ministrul.

Ministerul Dezvoltării va aloca 230 milioane de euro pentru creșe moderne, eficiente din punct de vedere energetic, 2,2 miliarde de euro vor servi eficientizarea energetică și punerea în siguranță din punct de vedere seismic a blocurilor și a clădirilor publice, iar 2,12 miliarde de euro vor servi dezvoltarea unei infrastructuri mai verzi ale localităților din România, a precizat ministrul.

Ținta este să reînnoim parcurile auto ale localităților cu automobile inteligente și verzi, prietenoase cu mediul, a subliniat Cseke Attila. 1.135 vehicule noi, electrice sau cu hidrogen vor fi achiziționate pentru reședințele de județ, municipiul București, orașe și comune, dintre care 715 autobuze, 50 tramvaie, 50 troleibuze și 320 microbuze. Transportul public în România va deveni mai verde și mai inteligent în urma achiziționării a 491 de sisteme digitale de management al transportului public, până în trimestrul 2 al anului 2026. Noile autovehicule vor beneficia și de stații de încărcare corespunzătoare, în urma a achiziționării a 13.200 puncte de încărcare, și vor servi și transportul elevilor.   

În ceea ce privește eficientizarea energetică a clădirilor, ministrul a precizat: din suma de 2,2 miliarde de euro, se vor reabilita aproximativ 1,3 milioane de metri pătrați de spațiu locuibil, și din PNRR se va finanța și realizarea Planurilor urbanistice a localităților, necesare pentru o dezvoltare bine gândită. ”Dacă calculăm un bloc convențional cu o scară și 8 etaje, vom putea reabilita aproximativ 1.400 blocuri de locuințe și alte 2.000 de clădiri publice. Cel mai important lucru de reținut este că, pentru prima dată, aceste reabilitări nu presupun contribuție de la locatari sau de la autoritatea locală”, a arătat Cseke Attila. 

Suma totală de 4,55 miliarde de euro va fi alocată cu ajutorul unei platforme digitale puse la dispoziție de Ministerul Dezvoltării, până în aprilie 2022, unde autoritățile publice locale vor putea vedea fondurile disponibile, prealocate pentru localitatea respectivă, tipurile de proiecte care sunt eligibile, și vor putea să aleagă dintre acestea în funcție de strategia de dezvoltare de la nivel local.

La finele anului, vom încheia toate contractele de finanțare, a precizat Cseke Attila, spunând că toate informațiile au fost trimise tuturor potențialilor beneficiari. ”Finanțarea este de 100% pentru toate programele de finanțare, autoritățile locale nu vor fi nevoite să asigure contribuție proprie din fonduri locale. Contractarea fondurilor se va face în mod rapid, digital și transparent. Scopul a fost să ne asigurăm că aceste fonduri UE vor fi cheltuite eficient și rapid pentru dezvoltarea României” – a spus ministrul.

Publicat: 18/01/2022