Având în vedere interesul mass-media asupra procesului intern de reorganizare a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), ministrul Ion Ștefan face următoarele precizări:

Hotărârea de Guvern nr. 358 din 30 aprilie 2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a fost respectată, iar ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației a emis ordinul pentru aprobarea listei funcțiilor pentru care se organizează examen, precum și a funcțiilor publice vacante puse la dispoziție funcționarilor publici.

Toată documentația a fost emisă în termenele legale, fiind respectată legislația în vigoare.

În ceea ce privește protestul prezentat de reprezentanții mass-media, aduc următoarele clarificări: fiecare cetățean român, inclusiv angajații MLPDA, nu are îngrădit acest drept.

Am găsit în cadrul ministerului funcționari bine pregătiți, care nu ar trebui să se teamă de aceste examene, pe ei se bazează cetățenii români care sunt beneficiari ai tuturor proiectelor implementate de MLPDA.

Pentru alții însă, este extrem de greu să se despartă de ”borcanul cu miere”, de salarii și alte beneficii, prin aplicarea măsurii reorganizării.

În calitate de ministru, îi asigur pe toți angajații că reoganizarea are ca obiectiv principal echitatea – muncă corectă răsplătită cu o plată corectă. Nu mai putem susține secretare care încasează același salariu cu cei care au răspundere pe proiecte majore, în valoare de sute de milioane de euro. Precizarea aceasta nu este menită a pune în umbră munca unora, ci doar că este timpul să facem o diferențiere între responsabilitățile posturilor ocupate în cadrul MLPDA. Avem nevoie de performanță, nu de întârzieri și blocaje pentru beneficiari și cetățeni.

Condițiile de desfășurare a examenelor, bibliografia și orice alte informații necesare desfășurării examenului se regăsesc pe site-ul ministerului, www.mlpda.ro.

Publicat: 26/05/2020